Data ultimei actualizari:
01 aprilie 2017

Cultura

Cultura

poza

Spiritualitate si tradiţie

Comunităţile umane din comuna noastră sunt păstrătoare şi continuatoare ale unor complexe valori culturale reprezentând toate aspectele şi formele spiritualităţii umane. Credinţe, datini, eresuri şi ritualuri acoperă întreg calendarul popular, firesc şi cel bisericesc, dar aici sunt incluse şi cunoştinţe practice, deprinderi şi modalităţi de acţiune, mijloace tehnice (unelte, agregate, tehnici).

Locuitorii comunei, sunt în proporţie de 99,9% creştini ortodocşi (aşa cum au fost şi în trecut, variaţia nu s-a realizat în aceste sate, apropiate de Mănăstirea de la Cioara, a călugărului Sofronie) şi în mod firesc, respectă cu sfinţenie sărbătorile din calendarul bisericesc ortodox, aproape fiecare familie având o sărbătoare care o respectă în mod special. În aceste sărbători, de regulă, se ţine post şi nu se realizează anumite munci, altele, în schimb, da. Aceste sărbători sunt asociate ocupaţiilor principale: creşterea animalelor şi agricultura în general, cu tot cadrul lor social şi natural.
Ortodoxismul de aici este grefat pe un fond străvechi, un „duh” local, din care o parte a rămas ocultat, altă parte receptată şi integrată religiei creştine, dar în ideatica şi particularităţile rituale se pot observa acele elemente străvechi. Acestea, nu numai în privinţa unor mari sărbători, ci şi a celor legate de momentele principale ale vieţii: botezul, nunta şi înmormântarea, sau construcţia unei case sau a unei anexe gospodăreşti (ritualul sacrificiului) la începutul construcţiei şi al consacrării prin cunună la sfârşitul ei.

Calendarul popular este şi el completat cu unele sărbători poate mai accentuate decât în alte părţi. Din multitudinea exemplelor alegem doar două: Armindenul şi Gădineţul. Prima dintre acestea se sărbătoreşte de Întâi Mai, constând într-un ritual magic pentru apărarea omului, animalelor şi holdelor sale în faţa diferitelor pericole. Elementul central este Pomul de Arminden, un arbore tânăr, din crâng, de regulă mesteacăn, înalt de 4-5 m, cu ramuri doar în vârf, tăiat ritual din pădure şi fixat (legat) de regulă de poarta de intrare în curtea casei în seara ajunului zilei de 1 Mai, păstrându-se pe o perioadă de timp determinată, uneori chiar un an.

Gădineţul, cea de a doua sărbătoare amintită, încheie un ciclu de acte rituale din perioada numită „Săptămâna Gadinilor”, ce durează aici, mai ales în satele de pe munte, de fapt, două săptămâni calendaristice de la începutul Postului Crăciunului (14 noiembrie) până în Noaptea Sfântului Andrei, perioada în care locuitorii de aici, în special muntenii, se abţin de la fapte impure, încep prima zi a perioadei cu post complet (negru), apoi leagă şi închid în cămări şi magazii sau beciuri obiectele/uneltele cu dinţi şi gură (furcă, piepteni, greble, cuţite, secere, coase, topoare, securi, sape, etc.), nu lucrează cu lână, fire de lână sau textile, toate acestea pentru a determina magic încleştarea gurii „gadinilor” (lupilor), pentru ca acestea să nu poată ataca animalele din gospodărie.

Ritualurile sunt, desigur, mult mai complexe ca, de altfel, şi semnificaţiile lor. Ele sunt prezentate amplu în Monografiile satului Grădiştea Muncelului şi cea a comunei Orăştioara de Sus.

De cele mai multe ori ritualul este condus sau şi săvârşit de un actant principal, am zice chiar un hierofant. Pentru ritualurile ample acesta este, în cele mai multe situaţii, preotul, dar în altele poate fi şi o altă persoană. Mai demult era judele pentru unele, pentru altele era un maestru pregătit special precum vornicul la nuntă, sau vrăjitoarea/vrăjitorul, în unele acte magice. În cele detaliate mai sus, acel rol este îndeplinit fie de bărbatul familiei, în cazul Armindenului, fie de stăpâna casei, în cel de-al doilea ritual (cu gadinile).

Marile sărbători din calendarul bisericesc sunt sărbătorite cu fast, mai ales Crăciunul, Anul Nou, Paştele şi Sfânta Maria, adesea cu ritualuri mai complexe decât în alte părţi, cu multe elemente foarte vechi. Dintre manifestările cele mai ample şi mai vechi, amintim colindele de Crăciun. Spre deosebire de alte zone ale ţării, aici, la fel ca în toată zona montană din sudul Transilvaniei (din Munţii Banatului şi până în Ţara Bârsei). Colindătorii sunt în exclusivitate de „parte bărbătească”, anume: copii, adolescenţi şi bărbaţi căsătoriţi. Adolescenţii, dar în special tinerii majori dar necăsătoriţi, se organizează în cete de „căluşeri”, care, îmbrăcaţi în costumele populare specifice zonei, colindă pe la toate casele, colinde specifice fiecărei familii (tematica respectivă cuprinde aici 25-30 colinde cu subiecte diferite, păstrându-se cu sfinţenie textele, melodiile şi modalităţile de interpretare). Intrarea în curtea casei se face în pas de dans al „scăluşerilor”, care se joacă şi în curte în formă de cerc, după reguli consacrate. Se colindă apoi colinda specifică familiei, după care membrii cetei sunt invitaţi în casă unde se servesc mâncăruri şi băuturi. Dacă în familie este o fată, atunci se cântă una-două melodii de joc, învârtite, şi căluşerii dansează cu fetele şi femeile din familie şi vecini, primesc darurile (bucăţi de şuncă şi cârnaţi afumaţi, vinars şi bani), care se adună pentru a se consuma la petrecerea ce se organizează la sfârşitul perioadei de colindat, când se plătesc lăutarii, gazda cetei şi „iapa” (cel ce cară darurile). La ieşirea din casă, în curte se mai joacă un joc, pe melodia „Romana”, după care pe melodia ritmată a căluşarilor, ceata părăseşte curtea, îndreptându-se spre următoarea gospodărie.

Şi alte ceremonii rituale sunt extrem de bogate şi păstrează elemente de mare vechime şi semnificaţie, adevărate mine de aur pentru etnologi, antropologi şi alţi cercetători ai culturii populare.

Aceste manifestări au atras atenţia multor specialişti, unele dintre ele fiind prezentate în spectacole organizate ocazional, cum ar fi „Obiceiuri de nuntă la Costeşti”, „Fluieraşii de pe Valea Grădiştei”, de mare notorietate prin anii 1960-1970, apoi „Căluşarii de la Orăştioara de Sus” care au fost solicitaţi să prezinte de multe ori spectacole, chiar la Televiziunea Română.

Aşa cum aminteam, locuitorii comunei noastre sunt creştini ortodocşi, aproape în totalitate, în aceeaşi proporţie sunt români, persoane de alte etnii apărând sporadic putând fi numărate pe degetele de la o mână, cu excepţia ţiganilor, care, nici ei nu sunt decât câteva familii, concentrate şi acestea la Costeşti, ca atare Biserica Ortodoxă având lăcaşe de cult în satele extramontane şi în unul de munte.

Grădiştea Muncelului cu cele două sate mici, Strugari şi Stânişoara sunt incluse în Parohia Costeştilor care mai cuprinde şi satele Grădişte şi Ludeşti. O a doua Parohie include satele Orăştioara de Sus şi Bucium, iar cea de a treia cuprinde satul Ocolişul Mic. Legate de patronajul sacru al Bisericilor, în zilele hramului acestora se desfăşoară în fiecare sat manifestări de amploare mai mare (mai spectaculoase în trecut), Nedeile la Orăştioara, Bucium, Costeşti, Ludeşti, Ocolişul Mic şi la „Duminica Tomii” (prima duminică după Paşti) la Grădiştea Muncelului. Nedeia are două părţi. O slujbă religioasă specială şi o petrecere amplă în cea de a doua, pentru care se pregătesc toţi locuitorii satului, care sunt bucuroşi să aibă musafiri, rude, prieteni, în special din satele vecine, dar şi de pe la oraşe, sau chiar străini care sunt veniţi cu diferite treburi în localitate sau au ajuns întâmplător, sau sunt turişti. Jocul, manifestarea principală a celei de a doua părţi a Nedeii făcea farmecul sărbătorilor de altă dată, când participanţii, majoritatea îmbrăcaţi în frumoasele costume în alb şi negru, pe frumoasele melodii, în majoritate pastorale, interpretate de renumite tarafuri în care un loc aparte îl ocupau fluieraşii, cu toţii localnici, aproape toţi bărbaţii cântau la acest instrument, specific lumii pastorale.

Nedei se organizau şi vara, la munte, unde, foarte mulţi locuitori erau prinşi în activităţile de la stâne, mai importante cea de Sânziene la Stâna din Şteaua Mică a grădiştenilor şi una mai amplă, de Sânpetru, pe muntele cel mai înalt al zonei, Vârful lui Pătru. Cu aceste prilejuri dinspre satele comunei locuitorii, bărbaţi, femei, fete, flăcăi, în frumoasele lor costume în alb-negru, cu desagii pe cai, sau pe umăr, se îndreptau pe toate culmile şi văile spre locurile unde urmau să se desfăşoare Nedeile. Se mai organizează şi în zilele noastre asemenea sărbători, dar participarea este mai restrânsă şi mai puţin spectaculoasă, ca, de altfel, activitatea de la munte însăşi.

Alte manifestări culturale sunt prilejuite de aniversări mai importante, atestări documentare, bilanţuri ale unor activităţi. În unele dintre asemenea activităţi se organizează şi întâlniri cu „fii satului”, nu lipsesc însă niciodată componentele culturale, mai ales cele ce ţin de aspectele tradiţionale locale.

Dintre acestea, un loc aparte revine serbării organizată anual la sfârşitul lunii august, dedicată evaluării rezultatelor cercetărilor arheologice şi ecoului acestora în conştiinţa publică şi în special a tineretului. Iniţiată prin anii 1960 de marele arheolog Dr. Constantin Daicoviciu, care a condus o perioadă îndelungată cercetările siturilor arheologice din Munţii Orăştiei, cu rezultate foarte importante, unele chiar excepţionale, în ciuda fabulaţiilor unor detractori, mânate de invidiile unor colegi frustraţi de pe la „Fanarul” istoriei noastre, care emiteau judecăţi despre nişte situri pe care nu le văzuseră, unii, niciodată.

Mii de oameni vin la aceste serbări, mai ales tineri, care îşi petrec, cel puţin zilele de weekend, în peisajul mirific de la poalele „Cetăţuii Înalte”, ce poartă pe creştetul ei, într-adevăr ruinele impozante ale cetăţii dacice de la Costeşti, după unii istorici, prima capitală a Daciei de la începutul domniei lui Burebista.

Sus