Puţine comunităţi din ţară se pot mândri cu un patrimoniu cultural atât de important precum a noastră, în primul rând pentru că aici se află ruinele Sarmizegetusei Regia. Alte două dintre Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, sunt tot în perimetrul comunei Orăştioara de Sus.
Numele cu o sonoritate aparte este doar una dintre trăsăturile unei aşezări cu o însemnătate majoră pentru antichitatea europeană. Capitală a Regatului Dacic pentru un secol şi jumătate, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte azi) impune prin vestigiile de piatră, mărturie a unui proiect arhitectural unic în Dacia, prin numărul şi varietatea obiectelor descoperite de-a lungul vremii în cuprinsul său, prin tezaurele imense care încă mai nasc legende, prin urmele unor războaie a căror cronică ilustrată este sculptată pe Columna lui Traian.
Împădurită şi ascunsă între culmile montane din apropierea sa, Sarmizegetusa Regia pare a fi izolată în prezent, dar acum două mii de ani ea reprezenta centrul unui ansamblu de fortificaţii şi de aşezări ridicate cu un efort greu de imaginat. De la Costeşti până la Sarmizegetusa am fi văzut la fiecare pas locuinţe, ateliere, turnuri, temple, toate construite pe terase tăiate în pantele abrupte ale dealurilor aflate de o parte şi de alta a Apei Grădiştei. Densitatea urmelor antice ilustrează amplitudinea locuirii din perioada de apogeu a regatului dacic: Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Feţele Albe, Sub Cununi, Vârtoape, Vârful ui Hulpe, Pustiosul, Rudele, Meleia, pentru a aminti doar principalele situri din zonă.
„Ruinele oraşului din munţi”, după cum era menţionată uneori Sarmizegetusa Regia, au fost descoperite în primii ani ai secolului al XIX-lea, atunci intuindu-se că aici poate fi localizată capitala ultimului rege dac, Decebal. Ele au început a fi cercetate arheologic doar după întregirea României, în anii 1922 – 1924, odată cu săpăturile profesorului clujean D.M. Teodorescu, pentru a fi continuate, cu o intensitate mult mai mare, de Constantin Daicoviciu. De fiecare dată, numeroşi membri ai comunităţii noastre au contribuit atât la dezvelirea vestigiilor monumentale, cât şi la păstrarea şi protejarea lor.