Sarmizegetusa Regia
Timp de aproape un secol şi jumătate, Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia a fost centrul religios, politic şi militar al lumii dacice. Aşezarea de aici, cvasi-urbană, se întindea pe cca. 4,5 km şi avea trei componente principale: sanctuarul, fortificaţia şi zona sacră.
Un scurt pasaj din Geografia lui Strabo, de la începutul secolului I p. Chr., menţionează un „Munte Sacru” (Kōgaionon), evocând cel mai probabil Sarmizegetusa Regia, unde se află un sanctuar cu proporţii nemaiîntâlnite pentru Dacia. Edificiile de cult de aici au fost ridicate pe trei terase imense, toate susţinute cu ziduri din blocuri de calcar. Astfel, pe terasa a XI-a sunt patru temple cu plan rectangular şi ale două rotunde, iar pe terasele superioare, a X-a şi a IX-a, cercetările arheologice mai vechi sau recente au documentat prezenţa altor două temple patrulatere. Chiar dacă din structura antică a templelor sunt vizibile cu predilecţie doar bazele de piatră care susţineau coloanele din lemn, calcar sau andezit şi elementele de piatră care delimitau spaţiul sacru, efortul constructiv este evident. Înălţarea edificiilor religioase şi a zidurilor de susţinere a teraselor pe care sunt amplasate a necesitat cantităţi foarte mari de piatră, lemn şi fier, pentru a aminti doar categoriile principale de materiale de construcţie. Mii de piese arhitecturale din calcar şi andezit au fost exploatate, prelucrate şi transportate din cariere aflate la distanţe considerabile (cariera de calcar se află la o distanţă de aproximativ 40 km, iar cea de andezit la cca. 60 de km depărtare faţă de Sarmizegetusa Regia).
Ansamblul arhitectural monumental include un drumul ceremonial pavat cu dale de calcar şi ramificaţiile care duceau spre temple, altarul de andezit, diferite canale din piatră şi conducte din tuburi de teracotă care preluau apa unei surse de apă permanente.
Tot în zona centrală a aşezării, în imediata apropiere a sanctuarului, se află fortificaţia din piatră. În forma actuală, a unui poligon neregulat cu o suprafaţă totală de aproximativ 3 ha, fortificaţia reprezintă ultima dintre lucrările defensive majore de la Sarmizegetusa Regia, datând din perioada războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea p. Chr. În zidurile sale sunt incluse atât blocurile de calcar ale fortificaţiei dacice iniţiale, care avea o suprafaţă mai redusă, cât şi numeroase elemente arhitecturale care aparţinuseră edificiilor de cult.
În cartierele civile, numite în prezent de vest şi de est, au fost descoperite locuinţe cu baze de piatră, varii anexe, ateliere de prelucrare a metalelor, instalaţii de captare şi distribuire a apei. Artefactele aflate aici sunt, la rândul lor, numeroase şi variate: unelte din fier, piese de uz cotidian, podoabe, monede din aur şi argint, recipiente din sticlă şi, nu în ultimul rând,vase ceramice de foarte bună calitate. Pentru ultima categorie este elocventă ceramica pictată cu motive zoomorfe, vegetale şi geometrice, specifică doar arealului Sarmizegetusei Regia.