Troița misionariolor creștini autohtoni de pe teritoriul Daciei
Misionarii creștini autohtoni din Dacia au avut un rol important în răspândirea creștinismului, nu doar în Dacia ci și în alte părți ale lumii. Au înființat comunități monahale pe teritoriul Daciei și în Europa, au participat la Sinoadele Ecumenice, au ținut relații de prietenie cu marii teologi și învățați din primele veacuri ale creștinismului, iar unul dintre ei, Dionisie Exiguul, a statornicit ca numerotarea anilor să înceapă cu anul 1 de la Nașterea lui Iisus Hristos, ceea ce se păstrează azi în întreaga lume.
În amintirea acestora, la Grădiștea de Munte, a fost ridicată o troiță sculptată în lemn de stejar de către artista Camilia Filipov din Republica Moldova. Troița este amplasată la intersecția din centrul satului, aproape de școală și biserică, pe drumul care duce spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia.
Sfințirea troiței a avut loc la data de 31 iulie 2021 de către un sobor de preoți din satele învecinate și de pe Valea Grădiștei, cu binecuvântarea PS Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei.
Troița a fost ridicată de Asociația Sarmizegetusa Regia în colaborare cu Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.